România-Serbia în FED Cup și calificările la turneul ATP ar putea avea loc în același timp la Arenele BNR

România-Serbia în FED Cup și calificările la turneul ATP ar putea avea loc în același timp la Arenele BNR
Publicat: 12/02/2014, 00:10
Actualizat: 12/02/2014, 10:13

Meciul România-Serbia, din Fed Cup, s-ar putea disputa la Arenele BNR în același timp cu partidele din calificările turneului BRD Năstase-Țiriac Trophy, în cazul în care se va primi acordul ATP și ITF, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, președintele Federației Române de Tenis, George Cosac.

Meciul România-Serbia este programat în perioada 19-20 aprilie, dată ce coincide cu tabloul de calificare la turneul BRD Năstase-Țiriac Trophy. În 2011, partida de Cupa Davis dintre România și Cehia, scor 0-5, s-a disputat pe un teren amenajat la Centrul Național de Tenis și nu la Arenele BNR, deoarece în aceeași perioadă erau programate calificările pentru același turneu. Turneul masculin de la București este o competiție din cadrul circuitului ATP, iar meciul din Cupa Federației va fi organizat sunt egida ITF (Federația Internațională de Tenis).

George Cosac a afirmat că în cazul în care jucătoarele pregătite de Alina Tecșor își vor dori să joace pe o suprafață rapidă, atunci se va căuta o sală. „Am vorbit cu Alina Tecșor, ea urma să le contacteze pe fete și se va juca unde își vor dori, dar și dacă ATP va fi de acord cu ITF cu organizarea meciului la Arenele BNR. Noi am luat deja legătura cu cei ce organizează BRD Năstase Țiriac Trophy, pentru că meciul cade exact în calificări. Ei au zis că ne pun baza la dispoziție fără niciun fel de problemă. În noaptea de duminică vor munci toată noaptea ca să pună baza la punct, pentru că luni sunt obligați să dea baza turneului. Rămâne de văzut dacă fetele vor dori să joace afară și dacă ATP se va înțelege cu ITF. E sezonul de zgură, dar dacă fetele vor spune că au o șansă mai mare în sală, atunci vom amenaja un teren rapid. Dacă tot avem șansa să fim gazde, încercăm să ne jucăm șansa până la capăt”, a spus Cosac.

George Cosac a afirmat că România pornește cu prima șansă în această partidă, deoarece va juca pe teren propriu, însă se așteaptă la o înfruntare echilibrată. „În primul rând cred că va fi un spectacol pentru lumea tenisului și fanii tenisului din România. În al doilea rând, va fi o întâlnire pe viață și pe moarte având în vedere caracterul sârboaicelor, având în vedere dorința de afirmare a jucătoarelor noastre, faptul că s-au mai bătut între ele și fiecare are victorie la cineva. Meciul este deschis oricărui rezultat și cred că noi vom câștiga la limită”, a completat Cosac.

Oficialul FRT crede că Serbia va veni cu primele sale trei jucătoare, Jelena Jankovici (8 WTA), Ana Ivanovici (12 WTA) și Bojana Jovanovski (41 WTA), chiar dacă acestea nu au evoluat în meciul contra Canadei din primul tur al Grupei a doua mondiale. „A fost ceva ciudat anul ăsta. Nici băieții nu au jucat la Cupa Davis și nici fetele nu au jucat la Cupa Federației. Mi-e teamă că vor veni la baraj, pentru că e pusă în joc reputația lor și nu le va plăcea să pice într-o grupă inferioară”, a explicat Cosac.

Echipa României va întâlni, pe teren propriu, la 19 și 20 aprilie, reprezentativa Serbiei, în barajul pentru Grupa Mondială II a Cupei Federației, s-a stabilit în urma tragerii la sorți care a avut loc, marți, la sediul ITF de la Londra.

România a ajuns la baraj în urma celor patru victorii obținute săptămâna trecută în Grupa I a Zonei Euro-africante, în timp ce Serbia a pierdut partida cu Canada, scor 1-3, din turul I al Grupei Mondiale II.

Învingătoarea din play-off va evolua în 2015 în Grupa Mondială II, iar învinsa în Grupa I a Zonei Euro-africane.

România nu a mai ajuns în play-off-ul Grupei Mondiale II din anul 1999.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța